Rase de pisici: Pisica Chartreux

Pisica Chartreux aparţine unei rase foarte vechi franceze. Există o legendă care ne spune că pisicile Chartreux sunt descendente din pisicile aduse în Franţa de către călugării Charthusian să trăiască în mănăstirea lor. Strămoşii Chartreux au fost pisici sălbatice de munte asemănătoare cu ce se mai găsesc acum în Siria. Totuşi prima menţiune documentată a acestei rase a fost făcută de naturalistul francez Buffon în secolul al 18-lea. Rasa a fost foarte mult diminuată în timpul primului război mondial. Un efort concentrat al crescătorilor europeni a salvat rasa de la dispariţie. Astfel prima pisică care urmează să fie prezentată sub numele rasei Chartreux a apărut la un spectacol de pisică european în 1931

Pisica Chartreux este o pisică robustă cu un piept mare şi un organism puternic. Capul rotunjit este caracterizat de un nas drept cu stop usor la nivelul ochilor. Ochii sunt o altă caracteristică a acestor pisici, ei variază de la o culoare galben-auriu intens la un galben cuprat. Ei sunt mari, îndreptaţi uşor în sus şi în formă de migdală. Urechile sunt de înălţime si latime medie stabilite direct în sus pe craniu ceea ce îi conferă un aspect de alertă veşnică pentru pisică. Blana este densă şi îi conferă un aspect de lână de oaie datorită substratului gros. Culoarea blăniţei variază de la gri la gri albastru. Dar aceasta îşi păstrează o stralucire albastră, în special la soare.

Această rasă de pisică este o rasă tăcută şi liniştită care reuşeşte să se adapteze la orice tip de situaţii. Destul de sociabilă, ea se va bucura de oaspeţi cu plăcere şi adoră să se uite la televizor. Inteligenţa este pusă în evidenţă şi prin uşurinţa cu care învaţă să deschidă sau să închidă un aparat sau cum se deschide o uşă. Îi place să călătorească în maşină şi acceptă destul de uşor să aibă un ham cu o lesă pentru a vă putea escorta în plimbările voastre.

Se ataşează foarte repede de familiile adoptive si de cele mai multe ori îsi urmează stăpânul dintr-o cameră într-alta. Sunt recunoscute pentru comportamentul lor asemănător cu cel al câinilor, astfel pot fi învăţate destul de uşor sa aducă o mingiuţă sau un ghemotoc de hârtie şi să raspundă imediat atunci când îşi aud numele. Inedit acestei rase este faptul că prin tradiţie, toţi crescătorii de pisici Chartreux le pun la pisoiaşii născuţi în acelaşi an, nume care incep cu o anumită literă a alfabetului, literă ce îi este atribuită anului repectiv. Sunt omise literele K, Q, W, X, Y, şi Z. Astfel în 2003 – litera U, 2004 – V, 2005 se reia cu litera A, 2006 – B, 2007 – C, 2008 – D, 2009 – E, 2010 – F

Ghemul de blana la pisici

Toata lumea care are o pisica stie ce este un ghemotoc de blana...sau aproape toata lumea. Este vorba de ghemotoacele de blana pe care pisica le "scuipa" din cand in cand.

De ce pisicile elimina ghemuri de blana?
Pisica este la origini un animal carnivor, care se hraneste cu prada vie. Deseori prada are si blana, deci sistemul digestiv al pisicii este antrenat sa-i faca fata acesteia. In plus, pentru ca pisica se spala zilnic, o mare cantitate din propria blana ajunge in sistemul digestiv al pisicii, si ar trebui in mod normal eliminata ca si resturile nedigerate de la fiecare masa, prin excremente. Aceasta este modalitatea fireasca prin care organismul eliminca parul aflat in sistemul digestiv.

Totusi, stiinta si inmultirile incrucisate au dus la aparitia unor noi rase de pisici cu parul mult prea lung ca sa poata fi eliminat usor de stomac. Alte pisici pur si simplu au stomacul mai sensibil si nu suporta nici parul mai scurt. Parul se aduna asadar in stomac si acolo formeaza un ghem care, cand creste suficient de mare pentru a irita stomacul este eliminat la exterior, dar nu pe unde ar trebui in mod normal, ci tocmai pe calea inversa, pe gura pisicii.

Este ghemul de blana o problema pentru pisica ta?
Ghemul de blana in sine nu creaza unei pisici probleme. Ai grija totusi sa nu confunzi alte simptome ale pisicii cu acele ale eliminarii unui ghem de blana. Daca pisica tuseste des, dar nu elimina nici un ghem de blana, atunci ea poate sa aiba astm sau alta boala respiratorie. Daca din contra, pisica vomita des, (ghemurile de blana pot fi eliminate in mod normal cam o data la 2 saptamani), din nou este cazul sa o duci la medic.

Preventia aparitiei ghemului de blana la pisici
Ghemul de blana nu poate fi eliminat in cazul pisicilor decat eliminand parul pe care pisica il inghite, sau reducandu-i volumul. Astfel, incearca sa perii pisica cat mai des, cu o perie adecvata, in functie de lungimea parului acesteia. In plus, pisicile au tendinta de a se trata singure incercand sa manace iarba pisicii sau chiar iarba normala de gradina. Este bine sa-i oferi piscii iarba pisicii ( se gaseste in pet shop). Ea va provoca voma si va indeparta astfel si ghemul de blana din stomac.

Tratamente pentru ghemul de blana
In lipsa ierbii pisicii sau daca aceasta nu-si face treaba ar fi bine sa apelezi la sfatul unui veterinar. In pet shopuri se gasesc numeroase produse pe baza de petrol sau produse laxative care, inghitite de pisica ta vor face ghemul de par sa alunece si sa fie eliminat fara probleme. Medicul veterinar iti poate recomanda ce produs este mai bun pentru pisica ta in functie de varsta, dieta si modul de viata al acesteia.

Dieta pisicii care elimina ghem de blana
Daca pisica ta elimina des ghemuri de blana atunci ea are nevoie de o hrana mai bogata in fibre. In pet shopuri se gasesc si produse de calitate pentru pisicile cu astfel de probleme. O mancare mai bogata in fibre si cateva delicatese pe baza de petrol, cu elect laxativ si cu gust de ton sau de ficat vor fi apreciate de pisica ta si vor face ghemurile de blana sa alunece usor spre calea lor de eliminare fireasca, adica vor ajunge in ladita de nisip a pisicii alaturi de alte excremente.

Trebuie sa fii atent totusi ca pisica ta sa nu manace prea multa fibra, pentru ca risca sa aiba alte probleme: diaree sau constipatie, gaze, crampe sau dureri de burta. Pentru a alege solutia optima pentru pisica ta cere parerea unui medic veterinar.

Cele mai mici rase de caini

Mici cât nişte jucării de pluş, aceste rase pitice sunt alegerea ideală pentru cei care locuiesc în apartamente.

Chihuahua

Este regele incontestabil al piticilor. Câinii din această rasă au o înălţime de 15-20 cm şi cântăresc sub 2,5 kg.

Nu le place să stea singuri. Devotaţi stăpânului, devin foarte geloşi dacă acorzi atenţia altcuiva, deci nu sunt indicaţi pentru familiile cu copii. Este foarte energic şi uneori poate fi de-a dreptul fioros!

Toy Fox Terrier

Pe bună dreptate o jucărie (toy = jucărie, lb. engl.), această rasă are un caracter deosebit: extrem de loial stăpânului, iubitor, inteligent.

Scopul său pare să fie acela de a-şi amuza familia. De altfel, au fost multă vreme folosiţi în spectacolele de circ. Exemplarele au înălţimea de 15-28 cm şi cântăresc între 1,5-3 kg.

Chin Japonez

Acest boţ de blană mătăsoasă este agil, jucăuş şi adoră să fie în centrul atenţiei. Cam încăpăţânat, este greu de dresat. Trebuie alergat zilnic, pentru că are tendinţa de îngrăşare.

Cu înălţimea cuprinsă între 20-28 cm şi o greutate între 1,8-2 kg, este ideal pentru apartament. Este sensibil la temperaturi extreme.

Toy Terrier

Mic la stat, dar cu o personalitate uriaşă, această jucărie cu plete mătăsoase are un orgoliu nemăsurat. Este destul de agresiv, lătrător şi plin de energie.

Cere atenţia întregii familii. Se împacă şi cu pisicile sau cu alţi câini, dacă sunt crescuţi de mici împreună. Are 20-25 cm şi cântăreşte între 1,8-2,7 kg.

Bichon Frisé

O jucărie de pluş care are de oferit foarte multă dragoste şi care este un companion desăvârşit. Adoră să se joace, este tot timpul vesel, cu excepţia momentelor când este lăsat singur.

Poate suferi de anxietate de separare, aşa că dacă lipsiţi aproape toată ziua de acasă, nu este indicat să-ţi iei un bichon.

În ciuda dimensiunilor reduse (21-27 cm şi 3-6 kg), este foarte inteligent, îi place să înveţe tot felul de trucuri şi se dresează foarte uşor. Datorită caracterului vesel şi blând, este recomandat pentru programele de terapie. 

Pisica Cornish Rex

Cornish Rex este o mutatie genetica care provine de la o familie de pisici născute în 1950 la o fermă în Cornwall, Marea Britanie de unde vine şi prima parte a numelui rasei. Un pui de pisica, de sex masculin numit Kallibunker, a avut o extrem de neobişnuită blană crem, fină şi creaţă; fiind primul Cornish Rex. Este o pisica elegantă, cu blana ondulată, de statură mică spre medie. Semnul distinctiv al acestei rase este blana foarte scurtă, absenţa unui strat de blană primar şi forma ei cârlionţată şi ondulată.

Aceasta pisica are o faţă de ”vulpiţă”. Capul este în formă de pană cu pomeţi înalţi şi un nas drept. Urechile sunt destul de mari, situate sus pe cap, late la baza si rotunijte la varf.  Picioarele sunt lungi, lăbuţele ovale iar corpul este curbat un pic în sus de la coaste. Coada este lungă şi oblică spre vârf. Ochii sunt de formă ovală. Deşi este o pisică fină are o musculatură bine dezvoltată.

Odată ce-aţi văzut o astfel de pisică nu o veţi uita niciodată. Pisica Cornish Rex este incântătoare şi în mod constant fermecătoare şi captivantă. Simte nevoia să fie alături de oameni petrecând majoritatea timpului alături de ei. Este una dintre puţinele rase care se bucură de aclamaţiile şi ovaţiile mulţimii la un spectacol de pisici. În cazul în care alte pisici sunt speriate sau contrariate de către spectatori şi de zgomotul lor, aceste pisici adoră să fie în centrul atenţiei. Atunci când sunt libere să aleagă propriile locuri de dormit, prima opţiune este patul alături de stăpân. Acest lucru se datorează şi dorinţei lor de căldură.

Un lucru inedit la aceste pisici este felul în care işi folosesc labuţele aşa cum oamenii işi folosesc mainile; astfel unele pisici mănâncă apucând hrana şi ducand-o la gura cu lăbuţele; altele se folosesc de lăbuţe pentru a apuca obiectele mici sau pentru a le arunca. Dacă îi daţi unei Cornish Rex o bucaţică de sfoară vă veţi minuna cum ştie să intre în acţiune. Mişcările sale sunt complicate, curbate, sinuoase trecând uşor de la poziţia aproape bipedă la sărituri care de care mai năstruşnice.

Rasa de pisica Cornish Rex nu năparleşte mult, blana este usor de ingrijit si o periere săptămânală este de obicei suficientă. Datorită părului foarte scurt şi pentru a compensa pierderea de caldură alimentaţia trebuie sa fie bogată în grăsimi şi calorii. Speranţa medie de viaţă este de 12-14 ani. Sunt predispuse la afecţiuni ale ficatului sau rinichilor. Este greu de a găsi cuvinte pentru a descrie toate calităţile acestei rase de pisici dar putem spune uşor că Rex Cornish este cu adevarat un miracol al naturii ceea ce-i conferă uşor atât statutul de pisică spectacol cât şi un minunat animal de companie.

Pisica Korat

Pisica Korat este una dintre cele mai vechi rase de pisici. Originară din Thailanda, aceasta este numită după provincia Nakhon Ratchasima (de obicei numită “Korat” de către poporul Thailandez). În această ţară sunt cunoscute ca aducatoare de noroc, existând o adevarată tradiţie în ceea ce priveşte influenţa lor benefică, ele fiind oferite sub formă de cadouri tinerilor căsătoriţi.

La prima vedere, pentru un ochi mai putin avizat, această rasa pisica poate fi confundată cu Albastru de Rusia sau Chartreux. Pisicile Korat au mai multe caracteristici distinctive. Una dintre ele este capul ei, frecvent descris ca fiind “în forma de inimă”. Pisicile Korat sunt bine cunoscute pentru ochii lor relativ mari şi verzi, fiind una dintre puţinele rase întâlnite cu o singură culoare a ochilor. Pisoii se nasc cu ochii galbeni, galbeni verzui şi se transformă în culoarea verde odată cu atingerea vârstei de doi ani. Urechile sunt largi şi rotunjite la extremitatea liberă iar nasul este scurt si cu o uşoară convexitate, o altă caracteristică a acestei rasei.

Pisica Korat este o pisică compactă, cu un procent scăzut de grăsime corporală. Asta înseamnă că această rasă poate părea a fi o pisica mică, dar în realitate ele sunt mult mai grele şi mai solide decat arată. Trunchiul este bine dezvoltat, puternic şi elegant, cu spinarea uşor rotunjită. Coada este mai groasă la bază şi se subţiază către capăt. Pisicile Korat se maturizează lent, de multe ori ajung la vârsta de 5 ani până îsi ating potenţialul. Blana va fi întotdeauna de culoare argintie cu sclipiri albastre, caracteristică ce o face unică în rândul celorlalte pisici. Părul este fin şi mătăsos, fiind o reală plăcere sa-ţi plimbi mâna prin blăniţa ei

Această pisica este foarte jucăuşă şi loială stăpânului său, urmărindu-l peste tot prin casă sau prin curte. Aceste animale de companie adoră să se joace precum un caine, să alerge după jucării, să sară, să se caţere şi oricât de obosite ar fi parcă tot ar mai vrea să se joace un pic. Nu se adaptează foarte uşor la schimbări, nu-i place să i se schimbe habitatul. Pisoii trebuie obişnuiţi încă de mici cu compania omului, deoarece există riscul de salbăticire şi apoi pentru a fi domesticiţi şi învăţaţi cu omul necesită mult efort şi multă răbdare.

Caine Leonberger

Cainele Leonberger este un caine de munte de talie mare. Numele rasei provine de la orasul muntos Leonberg din sud-vestul Germaniei. Conform legendei pe la începutul anilor 1800 un anume Heinrich Essig si-a propus sa creeze o rasa caine care sa semene cu stema imperiala a orasului ce înfatisa un leu. Pentru a realiza acest lucru el a imperecheat Newfoundland-ul, St. Bernard-ul şi Ciobănescul de Pirinei obţinând astfel un caine de munte (lion=leu, berg=munte) ce si-a pastrat caracteristicile pâna astazi.

Cainii Leonberger sunt niste caini de dimensiuni mari, musculosi, eleganti cu un corp bine echilibrat. Aceasta rasa caine poate atinge o înaltime la nivelul greabanului de circa 80 cm la mascul si de 74 cm la femela si o greutate în jur de 62-77 kg la mascul si de 45-59 kg la femela. Caracteristica lor distinctiva este o masca neagra care acopera fata si ajunge pâna la ochi. Capul este în forma dreptunghiulara mai mare si mai profund la masculi, urechile sunt în forma triunghiulara aproape de cap, botul lung, nasul este mare si întotdeauna negru cu narile în mod clar evidentiate, Gâtul este musculos si puternic. Blana dubla, este de lungime medie si lunga, rezistenta la apa si se gaseste în nuante diferite, rosu-auriu, galben-maroniu, rosu-maroniu, rosu-brun, galben-pal, precum si orice combinatie a acestor culori. Coada acestor caini este foarte stufoasa.

În conformitate cu scopul sau initial, acest animal de companie are un caracter plin de viata, curajos, inteligent, echilibrat si afectuos. Poate fi astfel luat oriunde fara dificultate si se ajusteaza cu usurinta la o varietate de circumstante. Are mereu o expresie dulce ceea ce-l face iubit de toata lumea. Inteligenta lor este extraordinara, loialitatea si dragostea lor pentru familie este de neegalat. Este deosebit de prietenos cu copiii, cu foarte multa rabdare chiar si cu cei mai obraznici. Daca situatia devine prea tensionanta de cele mai multe ori în loc de a afisa orice fel de agresiune, cainele Leonberger, pur si simplu pleaca. Acesti caini nu raspund foarte bine la metode dure de dresaj, necesita multa rabdare. Proprietarii trebuie sa fie fermi, dar calmi, încrezatori si coerenti în comenzi. Aceasta rasa caine se intelege bine cu alti caini si alte animale de companie.

Nu sunt recomandati pentru viata de apartament, ei prefera sa stea la o casa ce are o curte de marime cel putin medie iar climatul mai racoros nu-i sperie de loc. Le place foarte mult sa innoate. Speranta medie de viata a acestui caine este de 8-10 ani. La fel ca la orice rasa caine de talie mare sunt predispusi la displazie de sold, si a altor boli sau tulburari ale scheletului. De asemenea mai pot avea afectiuni ale pleoapelor (marginile libere ale pleoapelor se rasucesc în interior ducând la iritarea globului ocular), torsiunea sau dilatatia gastrica (umplerea stomacului cu aer si torsionarea acestuia, motiv ce poate pune viata cainelui în pericol).

Canarii

Canarul este o pasare cunoscuta in special pentru trilurile prelungi si armonioase si pentru penajul galben stralucitor. Este nepretentios, adaptat traiului solitar, si se inmulteste relativ usor in captivitate. Este importanta decizia de a adopta un mascul sau o femela, deoarece masculul canta mai frumos! 

Canarul mascul canta mai frumos!

Un canar mascul adult este usor de recunoscut atat dupa marime cat si dupa trilurile specifice, puternice si melodioase; femela canta mai putin si nu atat de melodios. Atunci cand alegem un canar, este bine sa observam bine si mai mult timp toate pasarile puse in vanzare daca dorim un cantaret in toata puterea cuvantului. Atunci cand canta, masculul isi zburleste puful din crestetul capului, se infoaie si isi umfla gusa, iar sunetele, foarte puternice, clare si bine conturate, sunt emise cu ciocul aproape inchis.

Canarul si originea lui

Dupa cum ne spune si numele acestei pasari, canarul este originar din Arhipelagul Canarelor si Azorelor. Primii canari nedomesticiti au fost adusi in Europa in secolul XIV - mai precis, in luna iulie a anului 1402 in portul Cadix din Franta, de catre exploratorul normand de la curtea regelui Carol VI, Jean de Bethencourt, care a oferit in dar o astfel de pasare lui Henri al II-lea de Castilia.

Peste aproape 100 de ani, in 1493, spaniolii au inceput un comert infloritor cu aceste pasari de companie, detinand si monopolul datorita interdictiei de a exporta femele din aceasta specie. Monopolul a fost distrus la sfarsitul secolului XIV odata cu naufragiul, in apropierea insulei Elba, al unei nave care aducea un transport din Insulele Canare si astfel comertul cu aceste pasari s-a extins in intreaga Europa.

Canarul galben, asa cum ne este familiar astazi, este rezultatul unei selectii genetice riguroase, care s-a definitivat ca rasa de-abia in secolul XVII, in anul 1670.

Crescatorii nu s-au rezumat la a creea diverse varietati de culoare si penaj, ci au urmarit si "modelarea" cantecului acestora, bazandu-se pe observatia ca exemplarele nascute in captivitate au abilitatea de a invata si reda intr-o maniera destul de fidela cantecul altor pasari.

Rasele de canari

Oricat ar parea de incredibil, in prezent sunt recunoscute 30 de rase de canari cu peste 300 de varietati: canarii frizati, canarii motati, canarii cocosati (care aduc destul de mult cu anumite specii de papagal). Rasele de canari sunt impartite in trei grupe principale:

• canarii cantatori - 3 rase;
  
• canarii de culoare - o rasa cu 282 de varietati (deosebite prin cele 282 de nuante diferite);
  
• canarii de postura: 25 de rase.

Porcusorul de Guineea

Asadar ai achizitionat sau intentionezi sa achizitionezi un porcusor de guinea, un animalutz de casa foarte cuminte, decorativ si relativ usor de ingrijit! Ca sa-ti faci o idee, vom prezenta in continuare cateva notiuni generale despre porcusorii de guineea.

Generalitati

In acest caz, trebuie sa stii ca purcelul de guineea este originar din America de Sud si face parte din familia rozatoarelor iar carnea lui este apreciata ca delicatesa de anumite populatii indigene! De asemenea, este important de stiut ca purcelul de guineea este animalutzul de laborator pe care se fac teste si ca denumirea lui este si aceea de cobai!

Unde ii amplasezi cusca?

Noul tau companion va sta in camera in care stai si tu cel mai mult, dar care nu este bine sa fie totusi prea zgomotoasa. Trebuie sa il feresti de sursele de caldura si de lumina directa a soarelui – pe langa faptul ca nu ii fac bine, expunerea prelungita la caldura si soare intens este posibil chiar sa provoace moartea purcelusului. Dar nici curentul nu este prietenul lui cel mai bun – porcusorul tau ar putea raci foarte repede. Vara, de exemplu, nu incerca sa il racoresti punand un ventilator in apropierea custii. S-ar putea sa ii faci mai mult rau decat bine. Ca sa il ajuti totusi sa se racoreasca pune in cusca o sticla cu apa rece. Animalutzul se va "tolani" in apropierea ei si astfel isi va regla temperatura corpului.

De asemenea, incearca sa nu fumezi in camera in care ai decis sa tii porcusorul - fumul de tigara este foarte nociv pentru purceii de guineea!

Ce mananca porcusorul de guineea?

Iti poti hrani porcusorul cu fan (iarba uscata), legume si fructe. Iata cateva exemple de legume si fructe pe care le poti oferi companionului tau: mere (atentie! Unii porcusori au reactii alergice la mere deci la inceput este indicat sa le administrezi in cantitati mici si sa-i observi reactia), banane, ardei rosii, verzi si galbeni, morcovi (inclusiv frunzele), iarba (dar - atentie! - sa nu fie stropita cu otrava sau cu alte substante toxice), rosii, salata verde. Poti sa ii dai de asemenea pepene (galben si rosu dar in cantitati mici deoarece contin multa apa. Alimentele de evitat in alimentatia purcelului de guineea sunt: varza, fasolea, semintele (pot perfora esofagul), alunele, pastaile salbatice (pot fi otravitoare).

Apa este esentiala pentru porcusorul de guineea. Nu pune apa intr-un castronel, vei avea un animalutz ud si o cusca murdara. Apa trebuie pusa intr-un recipient special (se gaseste in pet-shopuri). Apa trebuie schimbata zilnic si recipientul trebuie igienizat de fiecare data.

Un supliment foarte important pentru porcusorul de guineea este vitamina C. Cu toate acestea, nu pune vitamine pentru copii sau sucuri in apa, pot fi toxice deoarece majoritatea contin zahar; mai bine alegi o alimentatie bogata in vitamina C - patrunjelul este foarte apreciat de purcelul de guineea si contine o cantitate mare de vitamina C; in schimb, se evita citricele, deoarece ii pot irita stomacul.

Bobtail sau Old English Sheepdog

Bobtail-ul, de asemenea cunoscut si ca Old English Sheepdog, este un caine cu infatisare de ursulet de plus, pufos. Adora sa se zbenguie si sa se joace cu copiii, dar la fel de mult ii place sa-si petreaca cateva momente din zi singur, fara sa fie deranjat. Blana sa deasa si flocoasa necesita multa ingrijire sau vizite periodice la salonul de cosmetica canina.

Istoricul si originea

Se crede ca Bobtail-ul a fost creat la inceputul anilor 1800 in sud-vestul Angliei. Rasele utilizate la crearea acestei rase unice sunt controversate. Una dintre teoriile cu privire la originile rasei sustinea ca Bobtail-ul este rezultatul imperecherii dintre rasele Barbone si Deerhound. Alta sustine ca Bobtail-ul este rezultatul incrucisarii Briard-ului cu Bergamasco, iar a treia teorie este de parere ca aceasta rasa ar descinde dintr-un caine flocos de nationalitate rusa denumit „Owtchar”, care fusese adus de corabierii din tinuturile baltice in Marea Britanie. Se presupune ca Bobtail-ul ar fi fost crescut si ameliorat de catre fermierii englezi, care aveau nevoie de un caine care sa le pazeasca si pastoreasca turmele de vite si de oi. Inca de la inceputurile rasei, cozile Bobtail-ilor erau scurtate ca o modalitate de identificare a cainilor utilitari scutiti de taxe, de unde si denumirea de Bobtail. Blana lor deasa si flocoasa era adesea tunsa in fiecare primavara, toarsa si utilizata pentru teserea de paturi sau alte confectii.

In secolul al XIX-lea, Bobtail-ul ajunsese sa fie intens utilizat in agricultura. In 1873, Bobtail-ul era pentru prima data prezent intr-o expozitie canina in Anglia.

Pana in 1880, Bobtail-ul era importat in Statele Unite unde a devenit destul de popular in randul celor mai instarite familii americane. In 1905, Bobtail-ul a fost recunoscut de catre American Kennel Club ca membru al grupei cainilor ciobanesti si de cireada.

Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Bobtail-ul este un caine compact cu linia spinarii care se inclina in fata de la nivelul soldurilor spre omoplati, aspect foarte rar intalnit la rasele de caini. Capul este mare si plat cu urechi mici, blegi. Ochii pot fi albastri sau caprui, unele exemplare putand fi chiar ceacare. Nasul este mare si negru. Corpul Bobtail-ului este robust, bine proportionat si musculos. Toracele este lat si adanc. Membrele anterioare sunt drepte si sunt prevazute cu labe mici si rotunjite. Coada este scurtata aproape de baza, daca exemplarul dumneavoastra nu se naste cu ea scurta. Blana sa flocoasa este o caracteristica a rasei. Este dubla si lunga. Culoarea robei poate fi albastruie, gri, gri albastruie sau blue merle cu pete albe. Bobtail-ul are mersul asemanator cu cel al ursului.

Bobtail-ul adult poate atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 56-61 cm la mascul si de circa 51-54 cm la femela. Bobtail-ii, la maturitate, pot atinge o greutate corporala de peste 27 kg, unele exemplare putand ajunge si pana la 45-47 kg.

Personalitatea

Bobtail-ul este un caine urias bland si iubaret. Majoritatea sunt foarte afectuosi, dar unele exemplare pot fi agresive cu strainii daca nu socializeaza adecvat inca din copilarie. Este un caine cu un temperament echilibrat si usor adaptabil. Bobtail-ii sunt prietenosi, inteligenti, loiali si protectori, pastrandu-si instinctul gregar nativ.

Relatiile cu familia si casa

Bobtail-ul este cel mai multumit intr-o familie cu copii. Nimic nu-l face mai fericit decat sa se joace cu copiii, dar are nevoie si de anumite clipe de singuratate. Bobtail-ii au un instinct gregar puternic, avand tendinta „de a pastori” copiii mici. Desi este un caine de talie mare, el nu este atat de activ, astfel ca e foarte posibil sa-l gasiti de multe ori lancezind pe canapea.

Bobtail-ul se poate adapta traiului intr-un apartament daca este scos zilnic la plimbari sau intr-o curte imprejmuita. Bobtail-ul este destul de activ in interiorul caminului si va fi cel mai fericit daca i se ofera o curte de dimensiuni rezonabile in care sa zburde liber.

Dresajul

Unele exemplare pot fi incapatanate si independente, facand dresarea acestora un pic mai dificila. Bobtail-ul trebuie sa fie educat de catre un stapan ferm, consecvent si rabdator.

Aspecte particulare

Bobtail-ul are mult par, care necesita o pieptanare si o periere zilnica pentru a preveni incurcarea si matuirea acestuia. Moatele si parul incalcit care se formeaza vor fi indepartate prin tundere, cu atentie, astfel incat sa nu fie lezata pielea. Daca exemplarul dumneavoastra nu participa la expozitiile canine, atunci, pentru a va inlesni ingrijirea si intretinerea acestuia, este indicat sa-l tundeti scurt la circa 3-4 luni. Parul din jurul ochilor si de la nivelul extremitatilor membrelor va fi trimat cu o foarfeca boanta. In general, primavara (aprilie-mai), Bobtail-ul naparleste masiv.

Boli si afectiuni curente

Bobtail-ul este, in general, o rasa robusta si rezistenta, special conceputa pentru a infrunta cu stocism toate intemperiile. Ca si in cazul altor rase, nici el nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical:

- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

- cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce treptat la orbire.

- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.

- atrofia retiniana progresiva este o boala care determina degenerarea celulelor nervoase ale retinei. Afectiunea debuteaza adesea la cainii in varsta si poate conduce la orbire.

- entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

- demodecia este o afectiune parazitara a pielii.

- anemia hemolitica imun-mediata este o tulburare sangvina grava, care are ca rezultat aparitia anemiei profunde.

- suntul portosistemic este o malformatie a circulatiei sangvine asociata ficatului. Sangele este suntat departe de ficat, avand ca rezultat acumularea toxinelor sangvine si, consecutiv, inrautatirea starii generale, profunde.

- intoxicatia cu ivermectina – sensibilitatea la ivermectina, un medicament antiparazitar uzual, poate aparea datorita unei anomalii genetice. Acest medicament trebuie utilizat cu precautie la aceasta rasa.

- instabilitatea vertebrala cervicala, sindromul Wobbler, este o malformatie a coloanei vertebrale din regiunea gatului care induce infirmitate, nesiguranta in mers si, eventual, paralizie.

Bobtail-ul este, de asemenea, predispus criptorhidiei, surditatii si diabetului.

Speranta medie de viata a Bobtail-ului este de 10-12 ani.

Dalmatian

Usor de recunoscut dupa blana sa alba cu pete negre, Dalmatianul este un caine de paza bun si un protector nativ. Numit, de asemenea, Carriage Dog (cainele de transportor), Dalmatianul are o lunga istorie in acompanierea stapanilor lui in carele de lupta, trasuri si chiar in masinile de pompieri.

Istoricul si originea

Istoricul dalmatianului este incert. Expertii se contrazic cu privire la tara de origine a acestei rase. Dalmatia, o provincie din Yugoslavia si candva a Austriei, si-a revendicat originea dalmatienilor. Cu toate acestea, Franta, India, Grecia si alte cateva state au facut acelasi lucru. Gravuri provenite din Grecia Antica reprezentau un caine atletic alergand in spatele carelor de lupta. Dalmatianul insotea diligentele de transport oferindu-le protectia fata de atacurile banditilor. Miezul noptii ii prindea dormind langa cai, in grajduri pazindu-i bunurile stapanului. De-a lungul timpului, dalmatianul a fost utilizat ca si caine-pompier, caine de circ, in misiunile de cautare si salvare, precum si pentru vanatoare si recuperare. Recent, acest „interpret" patat a castigat popularitate ca una dintre rasele favorite ale Hollywood-ului. American Kennel Club a recunoscut dalmatianul, pentru prima data, in 1888, ca membrul al grupei non-sporting (de agrement).

Aspectul exterior si dimensiunile

Dalmatianul este un caine de talie medie, cu un corp musculos si parul neted. Expresia fetei exprima inteligenta si loialitate. Rasa are o blana scurta si deasa, compacta, bine atasata de corp. Petele sunt negre sau maro, rotunde. Ele incep sa apara in jurul varstei de 2 saptamani. Fruntea este lata. Urechile sunt triunghiulare si pendulante, varful lor ajungand pana la jumatatea obrazului. Dalmatianul are ochii albastri sau caprui. Combinatiile acestor culori sunt acceptate. Nasul trebuie sa fie de aceeasi culoare cu a petelor.

Inaltimea la greaban este de 50-60 cm la mascul si de 50-55 cm la femela, iar greutatea situandu-se la ambele sexe in jurul a 25 kg.

Personalitatea

Dalmatianul este un caine activ, energic, bine cunoscut pentru caracterul sau protector exacerbat. Desi nu este renumit ca si caine care latra excesiv, Dalmatianul isi avertizeaza proprietarul vocal cand se apropie strainii. Rasa este, in general, dornica sa va faca pe plac, desi nu este foarte prietenoasa cu persoanele pe care nu le cunoaste si in care nu are incredere.

Relatiile cu familia si casa

Aceasta rasa este intr-adevar un animal de companie adresat familiei. Se inteleg bine cu copii si alte animalute de casa, mai ales daca sunt crescuti cu acestea de mici. Aceasta rasa adora sa faca miscare si sa se mentina activa, indragind plimbarile lungi sau alergatul. Unii proprietari relateaza ca dalmatienii lor sunt foarte curajosi si le place sa exploreze.

Dresajul

Dalmatianul este un caine inteligent, care invata rapid. Ei au fost antrenati cu succes pentru recuperarea, salvarea, efectuarea de trucuri in cadrul spectacolelor de circ si ca si caine insotitor al trasurilor. Dalmatienii va vor asigura o protectie excelenta. Ei sunt considerati ca fiind usor de dresat.

Aspecte particulare

Dalmatienii naparlesc. Parul lor scurt, alb este usor de sesizat pe imbracaminte sau pe mobilier. Periindu-va dalmatianul o data sau de doua ori pe saptamana, va asigurati ca parul mort este inlaturat. Dalmatienii pot avea o piele „crustoasa", aparand matreata in timpul lunilor de iarna cand umiditatea este scazuta.

Urechile dalmatienilor sunt foarte subtiri, beneficiind de o vascularizatie saraca in comparatie cu restul corpului. Din acest motiv, se pot produce degeraturi ale urechilor, daca animalutul dumneavoastra este lasat prea mult afara in zilele geroase.

Boli si afectiuni curente

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.

Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.

Urolitiaza este o tulburare care afecteaza tractul urinar al cainelui, avand ca rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare. Dalmatienii sunt, in mod particular, susceptibili urolitiazei cu urati.

Polineuropatia este o degenerare a nervilor care poate determina o stare de slabiciune la nivelul tuturor membrelor si imposibilitatea animalului de a se deplasa. Afectiunea apare, in general, in jurul varstei de 1-1 ½ ani.

Districhiasis-ul reprezinta o tulburare de crestere a genelor pe marginea libera a pleoapelor. Ele cresc spre interiorul ochiului, in loc sa creasca inspre exterior. Genele situate anormal freaca suprafata ochiului (corneea), cauzand iritatii.

In plus, dalmatienii sunt predispusi atopiei, dermatitelor, demodicozei si surditatii.

Durata medie de viata a Dalmatianului este de 10-13 ani.

Intra pe forum si discuta despre aceasta rasa de caini impreuna cu alti iubitori sau crescatori de Dalmatian.

Rotweiller

Rottweiler ul provine din italianul Mastiff. In perioada Evului Mediu era folosit ca un caine de turma. Rasa a fost obtinuta in orasul german Rottweil in Wurttemberg. Pe cale de disparitie in anii 1800, rasa a reaparut la inceputul secolului XX multumita crescatori de caini din Stuttgart.

Cainele Rottweiler are un corp masiv si puternic. Musculos si atletic, are un cap mare si cu o frunte rotunda.

Botul este bine dezvoltat rottweiler ul avand o muscatura foarte puternica. Are ochii negri ce exprima bunavointa si loialitate. Urechile sunt triunghiulare, indreptate in fata iar nasul e lat si negru. Buzele sunt negre si interiorul gurii este de culoare inchisa.

Coada in mod normal este taiata. Blana este scurta, dura si groasa. Este de culoare neagra cu pete maro pe obraji si bot, labe si picioare.
Femela de Rottweiler poate da nastere pana la 12 pui o data.

Sunt specialisti ce sustin ca exista variatii de Rottweiler: Rottweiler ul german si Rottweiler ul american. Cel german este mai scund, mai grasut si are capul mai mare fata de cel american. Majoritatea insa sustin ca nu exista mai multe tipuri de rottweiler.

Rottweilerul este calm, usor de antrenat, curajos si devotat stapanului. Sunt luptatori neinfricati si par imuni la durere. Sunt seriosi, statornici si increzatori.

Un antrenament ferm si atent este esential pentru aceasta rasa, altfel ar putea deveni caini excesiv de agresivi si, prin urmare, periculosi. Daca i se acorda atentia necesara rottweiller ul este un caine loial si prietenos.
Stapanii trebuie sa fie pregatiti sa faca fata staturii masive a acestuia. Rottweiler ul este un aparator innascut. E foarte inteligent, fapt demonstrat de folosirea acestor caini in diferite actiuni ale politiei.

Din cauza staturii impresionante, antrenamentele trebuie sa inceapa de la o varsta frageda, cand cainele inca este mic. Aceasta rasa are nevoie de o mare atentie, si o buna socializare, in caz contrar putand deveni agresiv. Daca un rottweiler benficiaza de un antrenament sustinut, poate deveni chiar si un bun companion pentru copii.
Va accepta pisici si alte animale de casa atata timp cat s-a bucurat de o buna experienta cu aceastea cand era pui. Prietenii si membrii familiei sunt acceptati cu usurinta de acesta. In schimb strainii trebuie sa pastreze distanta.
Rottweiler ul poate trai intr-un apartament daca beneficiaza de exercitii suficiente. Totusi sunt destul de inactivi in spatii inchise, asa ca este recomandat un mic spatiu afara.
Rottweiler ul are nevoie de multe exercitii. Nici un exercitiu nu este prea mult pentru acest caine robust. Alergatul prin spatii deschise sau padure il face foarte fericit. Inotul sau alergatul pe langa o bicicleta sunt activitati perfecte pentru acest caine. De asemenea ii place si sa se joace cu mingea.

Dobermann Pinscher

Doberman pinscher-ul este o rasa de caini relativ noua, fiind oficial recunoscuta in 1900. Desi a fost creat initial pentru a fi un caine de paza si protectie feroce, temperamentul Dobermanului a fost mult atenuat, el devenind astazi un caine de companie iubitor si devotat, dar inca protector cu membrii familiei sale.

Istoricul si originea

La sfarsitul anilor 1800, in Thueringen, Germania, Louis Dobermann facea incercari pentru a crea cainele de paza perfect. Desi sursele de formare sunt adesea controversate, multe persoane sunt de parere ca Rottweilerul, pinscher-ul german cu parul neted si terrierul negru cu cafeniu au contribuit la dezvoltarea rasei.

In 1890, Dobermanul a luat nastere si pana in 1900, rasa a fost oficial recunoscuta. Curand, rasa a fost importata in Statele Unite. In 1921, a fost fondat clubul american al Doberman pinscher-ului, iar cainele a castigat rapid popularitate ca si rasa de caini utilitari.

Aspectul exterior si dimensiunile

Dobermanul da impresia de noblete si eleganta. Acest caine de talie medie este compact si bine proportionat. Blana sa este scurta, neagra cu ruginiu, negru cu cafeniu sau rosu inchis cu ruginiu. Noile varietati de culoare sunt reprezentate de cafeniu cu pete mai deschise la culoare (varietatea Isabella) si albastru cu pete mai deschise.

Dobermanul este un caine ce are capul de forma conica, iar urechile pot fi sau nu cupate. Urechile neclupate, in mod natural, atarna. Coada este amputata.

Inaltimea la greaban este de 66-71 cm la mascul si 61-66 cm la femela. Greutatea corporala este de 30-40 kg, la ambele sexe.

Personalitatea

Doberman pinscher-ul a fost creat pentru a fi atat un caine de paza, cat si un companion. Primii Dobermani erau mult mai agresivi decat cainele de astazi. In prezent, Dobermanul este mult mai prietenos, dar este in continuarea este un caine de paza si protectie excelent. Cu o socializare adecvata, Dobermanul este afectuos si loial, isi va pazi stapanul pana la ultima suflare.

Relatiile cu familia si casa

Dobermanul este un caine caruia ii place compania omului, dar nu este cea mai indicata rasa pentru familiile cu copii mici. In ciuda faptului ca este un caine loial si protector, daca este crescut sau educat inadecvat, rasa poate fi rautacioasa, neascultatoare si chiar agresiva. Dobermanul este un caine inteligent, dar poate fi dominator, nefiind cea mai indicata rasa pentru persoanele care detin pentru prima data un caine.

Dobermanul are tendinta de a raci cu usurinta, motiv pentru care trebuie tinuti in interiorul caminului in noptile mai racoroase. Oricat ar parea de ciudat, Dobermanul este un caine excelent pentru persoanele care locuiesc intr-un apartament.

Dresajul Dobermanul exceleaza in dresajul de supunere, dar, datorita unei doze de independente, rasa necesita o indrumare ferma si consecventa. Abilitatea rasei de a invata rapid a condus la utilizarea acesteia ca si caine-ghid pentru orbi si surzi.

Aspecte particulare

Popularitatea Dobermanului a condus la o crestere inadecvata. Aceasta a dus la dezvoltarea unui comportament agresiv in cazul unor exemplare. Asigurati-va sa va achizitionati Dobermanul de la crescatori cu reputatie.

Boli si afectiuni curente

Maladia Wobbler reprezinta o malformatie a oaselor gatului care determina durere la acest nivel si un mers vaccilant caracteristic (nesiguranta in mers).

Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.     Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.

Dilatatia cardiaca este o afectiune cardiaca care are ca rezultat marirea, subtierea muschiului cardiac ce formeaza peretii inimii.

Hipotiroidismul apare atunci cand glanda tiroida nu functioneaza adecvat. In lipsa unei cantitati suficiente de hormone tiroidian, imbolnavirea se poate produce.

Alopecia este o tulburare care se manifesta prin caderea parului cainelui.

Cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp de pierderea vederii.

Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina.

In plus, Dobermanul este predispus maladiei von Willebrand, acneei, osteosarcomului si displaziei de cot.

Durata medie de viata a Doberman pinscher-ului este de 12-15 ani.

Pestii de acvariu

Multi dintre noi am avut sau avem acvarii. Cu siguranta si voua va plac pestii cat mai colorati si cat mai neobisnuiti. Atunci cand mergem la magazinele specializate sa ne completam "colectia" suntem foarte incantati cand auzim ca pestisorul acela mic si zglobiu provine din cine stie ce regiune exotica a Pamantului. De aceea, astazi, o sa facem o mica incursiune in lumea pestilor neobisnuiti, in lumea pestilor de recif. Culorile pe care le au si formele sunt nemaintalnite. Dar aceste culori, nu inseamna numai frumusete, ele sunt folosite adesea ca mijloc de camuflare, de protectie in fata pradatorilor. Familia pestilor "Tragatori"

Clovnul Tragator
(Balistoides Conspicillum)
Este cel mai frumos membru al acestei familii. Se crede ca galbenul stralucitor din zona gurii tine la distanta pradatorii. Ca si ceilalti "tragatori", Clovnul se hraneste cu moluste si crustacee, atacand cu agresivitate. Falcile puternice ii ajuta sa sparga carapacele scoicilor si crabilor.

 Tragatorul Oranj-verzui
(Balistapus Undulatus)
Acest peste este cel mai agresiv din specia sa. Falcile sale puternice pot transforma scoicile cu carcase tari si coralii pietrosi in firisoare de marimea celor de nisip. Culorile lor variaza considerabil. In Oceanul Indian aceasta specie are coada oranj iar in Oceanul Pacific are doar irizatii in aceasta culoare. Pot creste pana la o lungime de 12 inci.


Tragatorul Negru
(Odonus Niger)
Tragatorul Negru este cel mai putin agresiv din specia sa. De aceea, ei sunt potriviti pentru acvariile noastre. Au dintii rosii si culoarea lor variaza de la albastru la verde. Se hranesc cu moluste si crustacee, de aceea nu se recomanda sa tinem ambele specii in acelasi acvariu

Chinchilla

Chinchilla este un rozator care din ce in ce mai mult si-a capatat admiratori in randul iubitorilor de animale. Desi, la inceput, a fost privita cu circumspectie, chinchilla reuseste sa devina astazi un animal de companie indragit. Adorabil, sociabil, dragalas, usor de remarcat datorita blanii sale dese, moale si catifelata, a ochilor mari, chinchilla nu necesita ingrijiri speciale, dar rigurozitatea trebuie sa fie una dintre calitatile stapanului sau pentru a se asigura ca va detine un animalut sanatos.

 

 Originea

Chinchilla isi are originea in America de Sud, in regiunea Muntilor Anzi. La inceputul secolului XX, chinchilla ajunge specie pe cale de disparitie din cauza vanatului excesiv. Inginerul Mathias Chapman, de nationalitate americana este primul crescator de chinchille din lume. Datorita preocuparilor sale asidue de a salva specia de la disparitie, chinchilla ajunge sa fie cunoscuta in intreaga lume, atat ca animal de crescatorie, cat si ca animal de companie.

 

Aspectul exterior si dimensiunile

Chinchillele sunt animalute adorabile prevazute cu doua urechi lungi, rotunjite la varfuri, ochi mari si sticlosi si o coada stufoasa, similara veveritelor, fiind o 1/3 din lungimea corpului. Craniul este ovoidal, cu botul alungit, inconjurat de mustati numeroase.

Gatul este foarte scurt, iar trecerea de la cap la corp se face treptat, el avand forma trapezoidala. Spinarea si salele trebuie sa fie lungi si cat mai largi. Toracele trebuie sa fie lung, larg si cat mai adanc. Abdomenul este putin proeminent, fiind acoperit cu o blana alba, cat mai ingusta. Picioarele din spate sunt mai dezvoltate, mai lungi si musculoase, servind chinchillei la alergat, catarat si sarit. Coada este lunga si stufoasa.

Chinchillele se gasesc in diferite variatii de culoare, de la gri inchis, gri-argintiu, negru, bej, alb si asociatii ale acestor culori.

Lungimea corpului este de 22.5-38 cm, iar coada este de 7,5-15 cm, in functie de rasa. Greutatea corporala la o chinchilla adulta poate ajunge la circa 500-1000 grame. 

 Personalitatea

Chinchilla este extrem de sociabila, afectuoasa, devenind rapid un membru al familiei.

 Chinchillele ajung destul de repede sa-si creeze repere de recunoastere a proprietarilor, manifestandu-si bucuria in prezenta acestora. Datorita caracterului lor relativ independent si a stilului de viata, in general, nocturn, chinchillele nu sunt recomandate familiilor cu copii cu varsta frageda.

 Sunt animalute extrem de curioase, astfel ca, de cate ori vor avea ocazia, nu vor lasa vreun locsor neinspectat.

 Chinchillele au tendinta de a nu accepta alte rozatoare, dar, daca socializarea se realizeaza de timpuriu, aveti toate sansele de a le face extrem de prietenoase.

Papagal Cacadu

Dintre cele 340 de specii de papagali (Psittaciformes) cunoscute, 17 fac parte din familia Cacatuidae. Ei provin din Australia, Indonezia, Noua Guinee şi insulele Filipine.

     Caracteristica comună a papagalilor Cacadu este creasta penată. Majoritatea au culoarea albă, dar unii sunt de culoarea gri, roz sau negru. Înălţimea lor este cuprinsă între 30 şi 52 cm, excepţie făcând cacaduul negru care poată să atingă şi înălţimea de 67 cm.

     Trăiesc în stoluri, îşi fac cuiburile în copaci sau pe stânci, şi se hrănesc cu vegetaţie, uneori distrugând chiar şi recoltele oamenilor.

     Popularitatea papagalilor Cacadu se datorează inteligenţei lor, capacităţii de a imita cuvinte, şi nu în ultimul rând caracterului afectiv (ei pot fi prieteni atât cu oamenii cât şi cu animalele acestora – pisici, câini).

     Cei care doresc să crească papagali cacadu ar trebui să ia în considerare faptul că aceste păsări necesită foarte multă atenţie, sunt foarte gălăgioşi, au un cioc puternic şi le place să ciugulească tot ce găsesc în jurul lor. Pentru a salva mobila şi obiectele din casă este indicat să nu fie lăsaţi liberi şi să li se asigure jucării.

     Se hrănesc cu mâncare granulată, acesta se poate achiziţiona din magazinele de specialitate, cu fructe şi legume proaspete. Li se mai poate da, ca recompensă şi în cantităţi mici, nuci, alune sau seminţe de floarea soarelui.

Vă prezentăm câteva exemplare de papagali cacadu:

     Cacaduul cu creasta galbenă (Cacatua sulphurea) provine din Indonezia. Are aproximativ 35 cm înălţime, penajul este de culoarea albă cu nuanţe de galben pe creastă, coadă şi obraji. Prezintă mai multe varietăţi, printre ele cacaduul cu creasta citronCacatua sulphurea citrinocristata) al cărui penaj alb este decorat cu nuanţe portocalii. (

     Cacaduul Gang Gang (Callocephalon fimbriatum) provine din sud-estul Australiei. Este mai mic de statură, având înălţimea de 33-35 cm şi greutatea corporală de 240-330 g. Penajul este de culoarea gri, masculul având festoanele de la pene mai pale, de culoarea gri deschis, albă, şi creasta de culoarea roşie, iar femelele având creasta de culoarea cenuşie şi festoanele de la pene de culoarea galbenă-portocalie. Acest papagal este mai blând şi mai tăcut decât restul papagalilor Cacadu, trăiesc aproximativ 50 de ani.

     Cacaduul Moluccan (Cacatua moluccensis) provine de pe insulele Moluccani din Indonezia. Este un papagal mai mare de statură, având înălţimea medie de 50 cm. Penajul, la fel şi creasta, are culoarea albă cu nuanţe de roz sau portocaliu. Este foarte gălăgios, agresiv şi necesită foarte multă atenţie. Trăieşte între 60-90 de ani.

     Cacaduul Galah (Galah eolophus roseicapillus) face parte din categoria cacaduurilor cu pieptul roz (Eolophus roseicapillus) şi provine din Australia. Are înălţimea de 35 cm, greutatea de 280-320 g. Penajul de pe piept şi cap este de culoarea roz închis, aripile şi coada sunt gri iar creasta este roz deschis-alb. Deosebirea dintre mascul şi femelă se face prin culoarea irisului, care la femele este de culoarea roşie. Trăieşte, în captivitate, 70-80 de ani.

     Cacaduul Umbrelar (Cacatua alba) provine din Indonezia. Are penajul şi creasata de culoarea albă. Este un papagal mai mare de statură, are înălţimea de 45-50 cm şi greutatea corporală de 400 g la femele, 700 g la masculi. Diferenţa dintre mascul şi femelă se poate face prin culoarea irisului, femela având irisul de culoarea roşu închis, iar masculul de culoarea neagră.

     Cacaduul Goffin sau Tanimbar (Cacatua goffini) provine din Indonezia. Este cel mai mic papagal Cacadu, având înălţimea de aproximativ 31 cm şi greutatea de 350 g. Are creasta mai mică, penajul este de culoarea albă, cu o pată roz-portocalie pe faţă şi o nuanţă galbenă pe aripi.

     Cacaduul Palm (Probosciger aterrimus), numit şi Goliat, provine din Noua Guinee şi nordul Australiei. Are înălţimea de 55-60 cm şi greutatea cuprinsă între 500-1 000 g. Are penajul de culoarea neagră sau gri şi are o pată roşie-portocalie pe faţă care îşi intensifică culoarea atunci când papagalul se enervează.

     Dintre papagalii cacadu cu penajul de culoarea negră mai putem aminti: cacaduul negru cu coada galbenă (Calyptorhynchus funereus), care are înălţimea între 55-65 cm, greutatea de 800 g şi are pete de culoare galbenă pe coadă şi faţă; cacaduul negru cu coada roşie (Calyptorhynchus banksii), care are înălţimea de 60 cm, greutatea cuprinsă între 670-920 g la masculi, 615-870 g la femele şi are două dungi laterale roşii pe coadă; cacaduul negru lucios (Calyptorhynchus lathami), care seamănă cu cel cu coada roşie, dar este mai micuţă, având înălţimea cuprinsă între 46-50 cm; şi cacaduul negru cu coada albă.

     Cacaduul Corella (Cacatua sanguinea) provine din Australia. Are înălţimea de 36-40 cm, greutatea de 600-800 g. Trăieşte aproximativ 20 de ani şi este capabil să înveţe să vorbească.

     Cacaduul Maior Mitchell (Lophocroa leadbeateri), numit în cinstea lui Thomas Livingstons Mitchell, explorator al Australiei, face parte din categoria cacaduurilor cu pieptul roz şi provine din Australia. Este un papagal de mărime medie, seamănă cu cacaduul Galah, însă are penajul de un roz mai deschis.

Pisica Birmaneza

Țara de origine: Myanmar (fostă Birmania).

     Tip: cobby, păr semilung.
 

Istoric

     Conform unei legende, rasa descinde dintr-o veche populație de pisici sacre, găzduite în templul Khmer de la Lao-Tsunin. În timpul unui atac asupra templului, marele preot Kittah Mun-Ha a fost rănit mortal de un bandit. Pisica sa credincioasă, Sinh, s-a așezat pe trupul muribundului, îndrepțându-și privirea către divinitatea ocrotitoare a templului, zeița care guvernează asupra migrației sufletelor, Tsun-Kyan-Kse, înfățișată într-o statuie aurită cu ochii din safire. Pe când pisica privea fix statuia zeiței, blana sa a devenit aurie, ochii albaștri și, când s-a îndreptat spre ușa templului, labele sale s-au colorat în maro, cu excepția degetelor care atingeau trupul preotului și care au rămas alb-imaculat. Îndemnați de privirea pisicii, călugării s-au repezit să închidă ușile grele de bronz ale templului, salvându-se astfel de jaf și distrugere. Sinh nu și-a părăsit stăpânul și a murit la 7 zile după el. Când călugării s-au adunat în fața statuii zeiței pentru a-l alege pe succesorul lui Mun-Ha, au văzut alergând către ei toate pisicile din templu, transformate toate aidoma lui Sinh.

     Originară din Myanmar (fosta Birmania), pisica Sacră a Birmaniei a apărut pentru prima dată în Europa în anul 1919, când miliardarul american Cornelius Vanderbilt a cumpărat o pereche cu ocazia unei croaziere în mările orientale, plătind pe ea o mică avere. Masculul nu a rezistat călătoriei, dar femela, Sita, era gestantă și a fătat la Nisa, în Franța. Acești pisoi sunt strămoșii rasei în Occident. Conform altor surse, birmaneza ar fi mai degrabă rezultatul unui proiect de selecție inițiat de un grup de crescători francezi în anii ‘20. Rasa este înscrisă în Cartea de Origini Franceză încă din anul 1925, dar nu mai există alte informații despre ea până în anii ’30, când principesa de Hohenhole a cumpărat un exemplar din această rasă la expoziția de pisici de la Paris, plătind peste 3.000 de franci. Birmaneza ajunge în Marea Britanie în anul 1960, fiind recunoscută în anul 1966 – după un an este recunoscută și în Statele Unite.

     Descriere fizică

     Birmaneza este o pisică de talie mijlocie-mare, musculoasă și bine proporționată. Are capul rotund și robust, bărbia bine dezvoltată și obrajii plini, cu bot rotund și maxilare puternice. Ochii sunt mari, ușor oblici, rotunzi și bine distantați, de culoarea albastru intens. Coada este de lungime medie, groasă și puternică.

     Părul, scurt în jurul nasului, este lung și mătăsos pe restul corpului și deosebit de des în jurul gâtului. Blana este aurie sau albăstrie și contrastează cu marcajele de culoare seal, albastru, chocolate, cream, roșu, lilac. Au fost obținute și varietăți cu desen tabby pe locurile marcate, în culorile menționate și tortie. Zonele marcate sunt la nivelul urechilor, membrelor, cozii și formează o mască pe bot și pe toată fața incluzând și pernițele de la baza perilor tactili. Detaliul caracteristic din aspectul birmanezei este dat de “mănușile” (botoșeii) de culoare albă de la toate labele. Conform standardului ideal, culoarea albă trebuie să se termine cu o linie dreaptă și simetrică situată mai jos de articulația carp-metacarp sau de pernița metacarpiană. Culoarea albă de la labele posterioare se poate extinde în înălțime până la 1-2 sau chiar 3-4 din oasele tarsiene, terminându-se cu o linie sau formând un “V” răsturnat, denumit dantelă.

     Îngrijire

     Deși birmaneza are un păr semilung și subțire, toaleta blănii sale mătăsoase poate fi făcută destul de ușor. Una sau două perieri pe săptămână sunt suficiente pentru a menține animalul în formă. În timpul perioadei de năpârlire, blana trebuie periată mai des, dar, în orice caz, firele de păr se încâlcesc destul de rar.

     La unele exemplare din anumite linii de descendență pot apărea forme de slăbiciune a membrelor posterioare sau de obstruare nazală care obligă animalul să respire pe gură. Pisicile birmaneze pot atinge și vârste de peste 15 ani.

     Caracter și comportament social

     Pisica birmaneză are un temperament cu un nivel mediu de activitate și de reacție, nu prea gălăgios, miunând foarte încet. Este o pisică modestă, foarte sociabilă și pașnică. Nu-i plac zgomotele puternice, suportă cu ușurință prezența copiilor și a altor animale.

     Este adaptată la viața din apartament, dar poate fi lăsată și liberă în grădină, pentru că îi place să se cațere pe copaci.

Iepurele - Animal de companie

Desi iepurii expusi in mgazinele de animale de companie sau prezenti in spectacole pot arata atat de diferiti unul de altul incat cu greu par sa apartina aceleasi specii, cu totii sunt iepuri domestici, descendenti ai iepurelui european. Iepurasii domestici sunt intalniti acum in peste treizeci de specii si o suta de varietati.
Unii precum cei de angora, sunt foarte bine cunoscuti, altii precum gigantul flamand, havana sau albastrul american sunt mai putin raspanditi. Toti sunt rude cu iepurii de camp. Iepurii de camp si iepurii de casa pot fi cu greu deosebiti, ambii au urechile lungi si coada scurta, dar totusi sunt specii diferite.
La iepurii de camp, puii proaspat nascuti, au blana si topaie de jur imprejur, iar la iepurii de casa acestia sunt orbi, fara par si neajutorati la nastere.
Iepurasii de casa sunt sunt ierbivori, dar poseda si niste incisivi foarte dezvoltati. Acesti dinti care cresc intreaga viata, ii ajuta la retezarea tulpinilor plantelor si la rosul scoartei copacilor. Datorita apetitului lor, iepurii consuma foarte multe plante si frunze. Insa tot necesarul de hrana poate proveni din hrana granulata speciala pentru iepuri ce se gaseste in comert. Hrana zilnica este de ¼ ceasca de granule la 2,5 kg greutate de animal. Verdeturile, legumele, cerealele si fructele pot fi date ca supliment. Fanul nu ar trebui sa lipseasca din dieta zilnica a iepurasului vostru. Lucerna poate fi data pana la varsta de opt luni, deoarece este prea grea si nu-i face bine iepurelui.
Custile iepurelui pot fi amplasate in casa sau afara, in functie de spatiul pe care il aveti la dispozitie. Este important ca ei sa aiba mult spatiu si aer. Podeaua custii este bine sa fie construita din scandura si nu din plasa de sarma, deoarece piciorele iepurasilor vor intra in gaurele si se vor rani, sau vor avea de suferit daca vor sta prea mult pe plasa de sarma.
Daca doriti sa lasati iepurasul liber in una sau mai multe camere, asigurati-va ca ati inlaturat toate cablurile si mobila la care tineti mai mult.
Iepurasii sunt mai activi dimineata si seara tarziu. In timpul zilei prefera sa fie lasati in pace, sa se odihneasca si sa doarma. Daca sunt deranjati in aceasta perioada pot fi tafnosi sau pot chiar musca. De asemenea iepurilor le place sa ramana pe teren sigur si sa nu fie luati prea des in brate si dusi de colo-colo.
Daca ii intelegeti comportamentul si va adaptati lui, puteti avea o relatie minunata, plina de iubire cu iepurele vostru pufos.

Chihuahua

Unul dintre cei mai mici caini, Chihuahua se crede ca ar fi originar din Mexic, de cateva secole. Tratat ca un caine sacru si chiar considerat ca ar fi implicat in trecerea sufletelor in viata de apoi, Chihuahua a fost intotdeauna o parte importanta a familiei care-l detinea.

Istoricul si originea

Originea exacta a Chihuahua este incerta, dar multi considera ca stramosii sai au fost o parte importanta in viata toltecilor, o civilizatie mexicana antica datand din secolul al IX-lea. Toltecii au denumit acest caine "Techichi". Dupa ce aztecii i-au biruit pe tolteci, rasa a cunoscut o ascensiune timp de cateva secole. Chihuahua a fost atat de venerat, incat arheologii le-au gasit ramasitele in mormintele antice. In 1520, Hernando Cortes cucereste Mexicul, ramanand putine consemnari cu privire la soarta Chihuahua. Pentru cateva secole, rasa s-a pierdut de-a lungul istoriei.

Spre sfarsitul anilor 1800, rasa a fost redescoperita si redenumita chihuahua dupa numele statului din nordul Mexicului unde s-au gasit multe statuete reprezentand acest caine. Mai tarziu, s-a demonstrat ca o multitudine de ramasite descoperite in apropierea orasului Mexico au apartinut cainilor din rasa Chihuahua.

Aspectul exterior si dimensiunile

Chihuahua este unul dintre cei mai mici caini. Capul este rotund, de forma unui mar, cu urechi ascutite si purtate ridicat. Chihuahua are fie o blana scurta, neteda, fie una lunga si matasoasa. Sunt acceptata aproape toate culorile. In Mexic, varietatea negru-cafeniu, precum si varietatea alb cu negru sunt cele mai apreciate. In Statele Unite, varietatile de culoare solide, compacte sunt preferate.

Chihuahua cantareste in medie 1-3 kg si are o inaltime de 15-23 cm.

Personalitatea

Chihuahua este un caine activ. Desi nu este foarte sociabil cu alte rase, Chihuahua se pare ca ar avea capacitatea de a-si recunoaste semenii (din aceeasi rasa), bucurandu-se de compania acestora. Fiind un animal de companie devotat si posesiv, Chihuahua are tendinta de a fi un pic gelos cand stapanul sau isi petrece timpul cu alte persoane. Uneori, aceasta gelozie poate crea reale probleme, in momentul in care rasa devine geloasa pe cainii de talie mai mare, putandu-se declansa adevarate dispute din care, dupa cum puteti banui, Chihuahua iese "sifonat".

Relatiile cu familia si casa

Datorita dimensiunilor lor mici, Chihuahua este cainele perfect pentru persoanele care locuiesc intr-un apartament si sunt o adevarata binefacere pentru persoanele in etate. Au tendinta de a nu fi toleranti cu copiii din moment ce nu le plac jocurile brutale.

Chihuahua este renumit ca fiind un caine de companie afectuos, devotat si loial familiei sale. In ciuda taliei lor, Chihuahua este vigilent cu strainii.

Dresajul

Chihuahua este un caine ce trebuie sa socializeze inca din copilarie pentru a preveni dezvoltarea tulburarilor de comportament sau agresivitatea.

Aspecte particulare

Varietatea de Chihuahua cu parul lung poate necesita o periere zilnica pentru a preveni matuirea si incurcarea parului. Datorita formei capul lor, Chihuahua are un punct slab in centrul capului (moalele capului). Din acest motiv, capul lor trebuie protejat pentru a preveni eventualele traumatisme in aceasta arie. Chihuahua trebuie protejat de ambiantele reci.

Boli si afectiuni curente

In general, Chihuahua este un caine rezistent si sanatos, cu putine griji de ordin medical. Totusi, urmatoarele boli si afectiuni au fost semnalate: Hidrocefalia este o tulburare caracterizata prin acumularea de lichid la nivelul creierului. Hipoglicemia este o afectiune asociata cu scaderea periculoasa a nivelului de glucoza din sange. Luxatia patelara este o tulburare care afecteaza rotula (patela). Criptorhidismul este o tulburare manifestata prin lipsa migrarii unuia sau a ambelor testicule in scrot. Colabarea traheei este reprezentata de micsorarea diametrului traheei care determina o tuse persistenta.

Durata medie de viata a rasei Chihuahua este de 15-18 ani.

Ciobanescul de Shetland

Shetland Sheepdog (Ciobanescul de Shetland) este una dintre cele mai populare rase de caini de talie mica. Asemanator unui Collie in miniatura, acest caine este un animal de companie extraordinar, care se adreseaza cu predilectie familiilor.

Istoricul si originea

Shetland Sheepdog, cunoscut de asemenea si ca Sheltie, este numit dupa numele insulei din care isi are originea inca din jurul anilor 1700. Insulele Shetland sunt localizate la nord-vest de peninsulele britanice, intre Scotia si Norvegia. Lana si mieii sunt principalele bunuri de larg consum in insulele Shetland, iar Sheltie a fost, initial, crescut pentru a supraveghea turmele de oi. Climatul aspru si relieful insulelor necesitau formarea unui caine de talie mica, viguros care sa faca fata acestor conditii si sa pazeasca turmele de oi. Fermierii cresteau caini ciobanesti din peninsulele britanice cu alti Collie, cum ar fi Border Collie, si, astfel, prin incrucisarea acestora a aparut Sheltie.
Acesti caini de talie mica erau suficient de inteligenti si independenti incat sa poata supraveghea turmele, in timp ce fermierii nu erau prin preajma. Insulele Shetland sunt, in general, utilizate pentru pasunat, de aceea, in cea mai mare parte a anului ele nu sunt populate.

In anii 1900, Sheltie a fost imperecheat cu Rough Collie si cu diferiti spanielii pentru a aparea Sheltie pe care il stim noi astazi. Rasa a fost recunoscuta pentru prima data in Anglia in 1909. In 1911, Ciobanescul de Shetland era recunoscut de catre American Kennel Club, fiind introdus in grupa cainilor ciobanesti. Printre calitatile Ciobanescului de Shetland se enumera: luarea urmei, pastorirea oilor, abilitati de caine de paza si protectie, agilitatea si capacitatea de a invata usor.

Astazi, rase este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CCR, APRI, ACR.